Editura Leda adauga inca o serie in palmares

Toate fetele care au trecut prin încercarea asta nu au avut sorţi de izbândă.
Acum este rândul lui Kate.

Kate şi mama ei au fost întotdeauna foarte apropiate – acum însă aceasta este pe moarte. Iar ultima sa dorinţă este să se mute înapoi în casa în care a copliărit. Aşa încât Kate va trebui să meargă la o nouă şcoală, să se adapteze la o viaţă fără nimeni apropiat din familie în jur şi să se obişnuiască cu gândul că mama ei s-ar putea să nu supravieţuiască toamnei.

Dar Kate îl întâlneşte pe Henry. Brunet.  Misterios. Fascinant.  Acesta pretinde că ar fi Hades, zeul împărăţiei subpământene  – iar dacă ea va accepta târgul pe care i-l propune, el o va ţine pe mama ei în viaţă, timp în care Kate va trebui să treacă prin şapte încercări.

Kate este convinsă că Henry este nebun – dar în clipa în care îl vede readucând o fată la viaţă totul este pus sub semnul întrebării. Acum salavarea mamei ei pare o idée posibilă, chiar dacă nebunească. Dacă va reuşi, va deveni viitoarea mireasă a lui Henry … şi zeiţă.
Dacă dă greş…

“O reinterpretare originală a miturilor greceşti adaugă strălucire acestei poveşti romantice.” Cassandra Clare, autoarea seriilor Instrumente mortale şi Dispozitive infernale

AIMÉE CARTER s-a născut şi a copilărit în statul Michigan din Statele Unite, unde locuieşte şi în prezent. A început să scrie încă de la vârsta de unsprezece ani, iar prima povestire originală a compus-o patru ani mai târziu; şi de atunci nu s-a mai oprit o clipă. Primul ei roman pentru tineri, The Goddess Test, a fost publicat în 2011, iar continuarea acestuia. Goddess Interupted, în 2012

CARTI LEDA IMPREUNA IN COLABORARE CU BRAVO GIRL:

FANTOMELE NE ŞTIU TOATE SECRETELE de Megan Crewe, din 29 mai numai împreună cu revista BRAVO GIRL. Preţ excepţional: 10,99 lei!

Singurii prieteni ai lui Cass McKenna, o fată de şaisprezece ani, sunt câteva fantome: a surorii ei şi a câtorva foşti colegi de şcoală. Fantomele nu sunt deloc complicate şi poţi avea încredere în ele. Mai mult decât atât, ele pot afla secretele compromiţătoare ale celor din jur… iar lui Cass îi place să ştie totul despre colegii ei îngâmfaţi.
Însă când Tim, vicepreşedintele consiliului de elevi, descoperă secretul lui Cass – acela că poate să comunice cu fantomele –, situaţia tinde să se schimbe. El îi cere să-l ajute pentru a putea intra în legătură cu mama lui, moartă de curând, iar ea, după îndelungi ezitări, sfârşeşte prin a fi de acord. Pe măsură ce-l cunoaşte mai bine pe Tim, Cass are surpriza să constate că acesta nu este un băiat atât de rău precum crezuse ea până atunci şi că, într-adevăr, avea mare nevoie de sprijinul ei.
Să fie aceasta cea mai bună ocazie să se împrietenească din nou cu cei vii… ?

„E minunat scrisă, are personaje cu care cititorii se pot identifica, iar dialogul este impecabil.” – Teens Read Too

„O poveste supranaturală, cu o intrigă amintind de Mean Girls (Fete rele), cu o acţiune alertă… Întâmplările misterioase şi prietenia dintre Cass şi vicepreşedintele consiliului de elevi îi vor fascina de la primele pagini chiar şi pe cititorii cei mai exigenţi.”— School Library Journal

Cartea va avea formatul 10,5 x 17,5 cm, 256 pagini, coperta broşată şi se va putea achiziţiona începând din 29 mai împreună cu revista BRAVO GIRL.

Începutul lunii iunie aduce o nouă serie (de 4 volume) împreună cu revista BRAVO GIRL: THE ASHLEYS de Melissa de la Cruz.
Din 12 iunie primul volum: O nouă senzaţie în şcoală.

Gaşca Ashleys este cea mai tare şi trage toate sforile la Şcoala particulară pentru fete a domnişoarei Gamble, din San Francisco. Cele trei tinere sunt superbe, bogate, cu un gust impecabil pentru ce e mai nou în modă – şi da, aşa e, pe toate le cheamă Ashley!
Lauren Page a fost colegă cu ele de când se ştie, iar cele trei „vedete” ar putea să aibă totuşi o amintire vagă despre ce feste i-au jucat acesteia la grădiniţă… dar asta numai dacă sunt puse să facă un efort de memorie.
Însă Lauren Page nu mai este fetiţa timidă de odinioară. Şi deşi şi-a schimbat cu totul lookul – de la hainele de mâna a doua la garderoba de mare clasă de pe podiumurile de modă (având acum chiar şi o asistentă personală pentru shopping!), pe dinăuntru a rămas aceeaşi persoană. Iar acea persoană s-a cam săturat de toate fiţele celor din jur.

PĂZIŢI-VĂ, ASHLEYS!
O NOUĂ SENZAŢIE FACE FURORI ÎN ŞCOALĂ!

Melissa de la Cruz este autoarea unor foarte îndrăgite serii pentru tineri, precum Blue Bloods, The Ashleys, Au Pairs etc., foarte lăudate de critică şi devenite bestselleruri New York Times şi USA Today, prima dintre ele, apărută şi la Editura LEDA sub titlul Sânge Albastru, fiind deja un succes confirmat şi printre cititorii din Romania.
Pe lângă cărţile publicate, Melissa lucrat ca editor pe probleme de modă şi frumuseţe  şi a publicat numeroase articole în reviste prestigioase precum The New York Times, Marie Claire, Harper’s Bazaar, Glamour, Cosmopolitan, Allure, The San Francisco Chronicle, McSweeney’s, Teen Vogue, CosmoGirl! şi Seventeen. A avut de asemenea apariţii în calitate de expert de modă, tendinţe şi viaţa celebrităţilor la  posturile de televiyiune CNN, E! şi FoxNews.

Anunțuri

Iubitul virtual de Kate Brian

Titlu: Fake boyfriend

Autor: Kate Brian

Anul aparitiei: 2007

Gen: Adolescenti (?)

Se distribuie impreuna cu Bravo in colaborare cu editura Leda.

Este absolut perfect!
De-ar fi şi real…

Când Shawn, iubitul lui Isabelle, o părăseşte pe aceasta cu doar o lună înainte de balul de absolvire, Lane şi Vivi, prietenele ei cele mai bune, se hotărăsc să treacă la acţiune.

Din câteva mişcări pe tastatura calculatorului, creează pe MySpace pagina lui „Brandon”, băiatul perfect care s-o scoată pe Isabelle din această relaţie nefericită. Ce păcat că e doar virtual!

Dar fetele au şi la asta o soluţie: îl atrag în planul lor pe Jonathan, un băiat incredibil de sexy de la alt liceu, care să joace rolul lui Brandon. Însă când Vivi se îndrăgosteşte de Jonathan, iar Shawn face tot posibilul să reia relaţia cu Isabelle, întregul complot pare a se nărui…

Aceasta carte este una spre deliciul tuturor adolescentilor pentru ca prezinta evenimente care s-ar putea intampla si in realitate si situatii amuzante care te vor distra copios.

Isabelle , o adolescenta mega indragostita de Shawn , baiatul rau , face greselile pe care orice pustoaica le-ar face: il iarta pe acesta de fiecare data cand o supara cu ceva. Cand acesta face greseala suprema si o inseala chiar sub nasul ei , Isabelle tot dupa el sta. Dar asta se va schimba caci prietenele ei cele mai bune , Vivi si Lane , intra in actiune pentru a-i gasi iubitul ideal care o va face sa il uite pe ticalosul de Shawn. Vivi si Lane il creaza pe `Brandon` pe myspace si il pun pe Marshall , fratele lui Vivi , la conducere pentru ca cine stie cum functioneaza mintea unui baiat mai bine decat alt baiat ?Fetele ajung pana sa angajeze un actor ca sa il interpreteze pe Brandon. Meet Jonathan. Lucrurile se complica cand Vivi se indragosteste de el. Lane pe de alta parte este indragostita Lulea de Curtis jumatatea masculina a grupului. Curtis este indragostit de ea. Si amandurora le este frica de respingere.

Este o carte previzibila , usoara.

Nota mea: