Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere de Jennifer E. Smith

OLYMPUS DIGITAL CAMERATitlu original: The statistical probability of love at first sight

Autor: Jennifer E. Smith

Anul aparitiei: 2012

Gen: YoungAdult

Cumpara: EdituraEPICA | LIBRIS | ELEFANT

Buy from: amazon | bookdepository

Cine şi-ar fi închipuit că patru minute ar putea schimba totul?

Pentru tânăra de şaptesprezece ani, Hadley Sullivan, această zi pare să fie una dintre cele mai rele de până acum…
Tocmai a pierdut avionul, este blocată în aeroportul JFK din New York şi e pe cale să întârzie la nunta propriului ei tată, care se căsătoreşte, pentru a doua oară, la Londra, cu o femeie pe care n-a văzut-o în viaţa ei.
Apoi, aşteptând să se îmbarce în următorul avion, îl întâlneşte pe Oliver. E britanic. Şi e foarte drăguţ. Şi o va însoţi în noul ei zbor.
Călătoria de-o noapte trece cât ai clipi, iar Hadley şi Oliver se pierd unul de altul în aglomeraţia din aeroport, la sosire.
Îi va aduce oare soarta din nou împreună?

Desfăşurată pe parcursul a douăzeci şi patru de ore, povestea lui Hadley şi a lui Oliver ne vorbeşte despre relaţiile de familie, despre a doua şansă şi despre dragostea la prima vedere.

Probabilitati. Desi nu ne dorim sa credem , vietile noastre sunt conduse de destin si probabilitati. Fiecare dintre noi cred ca s-a gandit la un moment dat ca daca ar fi schimbat ceva , un simplu gest , o actiune , ar fi dus la cu totul alte consecinte. Asa se intamplasi in cazul lui Hadley. Poate daca nu ar fi intarziat , daca ar fi ajuns la timp pentru a decola catre nunta tatalui sau , poate nu l-ar fi intalnit pe Oliver, si viata ar fi luat cu totul o alta intorsatura. Dar l-a cunoscut. Si ce simte pentru el e atractie totala. Poate chiar dragoste. Dar cum e posibil? Il cunoaste de putin timp iar dragostea la prima vedere este destinata doar cartilor. Nu?

Aceasta editura minunata continua sa ma surprinda. Este abia la al doilea volum si deja m-a cucerit. Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere este un must-have in biblioteca.

Hadley  a ramas prinsa intre divortul parintilor sai. Tatal ei , care se dusese in Anglia doar pentru un semestru , si-a cunoscut iubirea vietii si a decis sa le paraseasca pe amandoua. Trecand prin furie absoluta , negare , dezamagire si tristetea constanta din sufletul ei , Hadley este convinsa de mama sa ca este cel mai bine sa mearga la nunta tatalui sau. Va intelege cand va fi mai mare de ce.  Hadley este absolut credibila cand vorbeste despre sentimentele provocate de divort. De parasirea tatalui ei. E imposibil sa nu iti para rau pentru ea si sa nu te gandesti ca asta ti s-ar putea intampla si tie.

Oliver este un student venit din Anglia in America pentru studii. Deci este britanic. Si dragut. Imaginati-va un Wren (Pretty Little Liars) in carne si oase. Eu am facut-o si mi-a placuuuuuut ! Si el are probleme de familie care ne sunt dezvaluite abia la final. Centrul problemelor? Tatal sau, bineinteles. De mic , Oliver a stiut de frica lui si nu a lasat sa se vada niciun semn de afectiune intre ei. Pentru un baietel , asta este un lucru teribil. Oliver are un aer de mister in jurul lui care te va face sa incerci sa citesti printre randuri pentru a-l descoperi.

Hadley + Oliver  Dragoste la prima vedere. Cunoscandu-se intr-o sala de asteptare , petrecand ore in sir in avion discutand , sau pur si simplu dormind unul pe celalalt , cei doi simt o atractie fatala unul fata de altul. Oliver este cavalerul in armura – si britanic in caz ca ati uitat- al lui Hadley. O cucereste cu sarmul lui , cu abilitatea lui de a o face sa uite de calsutrofobie si cu faptul ca se completeaza unul pe altul mult prea bine. Dupa orele petrecute in avion acestia decid sa se intalneasca la capatul celalalt al liniei de asteptare dar se pierd unul de altul. Cine ar fi crezut ? Asa ca singurul lucru care ramane de facut e sa se gandeasca unul la altul in fiecare secunda. Cel putin Hadley o face. Dar este prinsa la nunta tatalui sau , unde este dezamagita din toate punctele de vedere. Pana cand decide sa fuga. Unde? La Oliver. 

Off , a fost atat de dragut. Da, este o carte siropoasa dar sincer , mi-a placut enorm de mult . Sunt sceptica in privinta dragostei la prima vedere dar Jennifer E. Smith a reusit sa o contureze atat de frumos incat practic poti sa vezi din primele randuri ale intalnirii dintre cei doi ca urmeaza sa se indragosteasca. Il vezi pe Cupidon cum trimite sageti in stanga si in dreapta. Adorabil.

Desi nu ma asteptam , a ajuns sa imi placa de tatal lui Hadley. L-am urat alaturi de ea la inceput dar sa fim seriosi, omul chiar a fost realist. Nu a incercat sa se scuze in fata ei. A recunoscut tot. Ii pare rau dar nu si-a cerut scuze pentru ca , sincer , nu ar mai fi avut rost.  Si mi-a placut ca , autoarea nu a transformat-o pe Charlotte intr-o drama queen. Nu a fost genul de mama vitrega care sa inlature familia sotului si sa fie ea centrul atentiei. Chiar a fost draguta si l-a acceptat pe tatal lui Hadley cu tot trecutul lui. Asta e dragostea.

In concluzie , cartea a fost „delicioasa” si usor de „savurat” , si nu am putut sa o las din mana pana nu am citit ultimul cuvintel.

Nota mea:

Untitled

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s