Tanara in coma de Douglas Coupland

OLYMPUS DIGITAL CAMERATitlu original: Girlfriend in a coma

Autor: Douglas Coupland

Gen: Dramatic

Anul aparitiei: 2011

Cumpara: libris | elefant | humanitas

Buy from: amazon | bookdepository

Unul dintre cele mai traduse romane ale lui Douglas Coupland, după care BBC a realizat o adaptare radiofonică de succes în 2008.

Nimeni nu ştie dacă alcoolul şi calmantele înghiţite în timpul unei petreceri, în iarna lui 1979, sunt sau nu cauza comei în care intră tânăra Karen. Însă acest eveniment tragic îşi va pune amprenta asupra următorilor douăzeci de ani din viaţa tuturor prietenilor ei, produse tipice ale suburbiei nord-americane. Richard, iubitul adolescentei, trebuie să lupte cu fluctuaţiile bursei şi ale pieţei imobiliare şi să învingă alcoolismul, având în acelaşi timp grijă de fiica lui, pe care o Karen inconştientă a adus-o pe lume în primul an de comă. Pam, supermodelul dependent de droguri, ajunge make-up artist în industria cinematografică, în vreme ce prietenul ei fabrică monştri pentru filmele de groază pe care Hollywoodul le turnează în Canada. Wendy e medic, dar n-a cunoscut niciodată iubirea, întrucât cel de care era îndrăgostită, Jared, a murit de leucemie în ultimul an de liceu. Toţi îşi trăiesc viaţa abulic, ca pe un vis anost şi interminabil, într-o lume ca un perpetuum mobile decerebrat. Când, după aproape optsprezece ani, Karen deschide ochii, un suflu de speranţă le răscoleşte rutina, conferindu-i brusc un sens nebănuit. Însă somnul cel lung al tinerei a fost bântuit de coşmaruri apocaliptice, ce se dovedesc premonitorii. Douglas Coupland a scris acest roman după o călătorie extenuantă în Europa, iar titlul i-a fost inspirat de cântecul Girlfriend in a Coma al formaţiei britanice The Smiths.

Romanul asta a fost cam ciudatel dar intr-un fel original.

Cartea incepe cu cuvintele lui Jared , un fost jucator de fotbal care a murit in urma unei boli cumplite , leucemia , si care ne povesteste cum e lumea de dincolo in putine cuvinte. Apoi ne introduce in lumea care a ramas in urma lui si in povestea celor 6 prieteni ai lui: Karen si Richard , Pam si Hamilton ,Wendy si Linus.

Intr-o seara , la o petrecere traznet Karen si Richard isi pierd virginitatea intr-un moment cu totul special. Dupa momentul special , Karen ii impartaseste lui Richard toate temerile ei si premonitiile despre „intuneric” -fara a-l putea explica- pe care le are. Incearca sa inlature aceste ganduri negre inapoindu-se la petrecere unde amesteca doua pastile de Valium cu putin alcool si asa ajunge in coma. Din acel moment , vietile celor 6 personaje se schimba total.

Cartea este impartita in 3 parti. In prima carte Karen este in coma dar ne sunt relatate vietile care decurg in urma ei. Desi nu este o prezenta conturata in fiecare capitol , ea joaca rolul cel mai important in vietile tuturor. Fiecare personaj ajunge sa traiasca doar de pe azi pe maine fara un scop anume cautand incontinuu acel ceva care sa le dea sclipirea, sa le dea acea farama de vitalitate insotiti incontinuu de speranta. Speranta zilei de maine , speranta ca Karen isi va reveni si speranta ca vietile lor vor putea continua din momentul petrecerii unde a inceput totul. O surpriza pentru Richard este aceea ca Karen , desi era in coma , era insarcinata reusind sa duca sarcina pana la capat , nascand un copil sanatos pe nume Megan. Aceasta stare de amorteala continua pentru 17 ani.

In a doua parte , Karen isi revine , avand doar probleme cu corpul in rest memoria si functiile vitale fiindu-i intacte , lucru de suspectat. Intrebata cum i se pare lumea in ziua de azi , fata de cum era lumea cand a intrat in coma , Karen descrie perfect lumea ca fiind mai aspra , mergand zi de zi ca rotile unei masini fara oprire , scufundandu-se in munca , nevand hobby-uri care sa ii satisfaca ci momente peste care se trece usor revenind din nou la munca. Munca , munca , munca. Asa este condusa lumea in ziua de azi. Totusi Karen nu poate sa scape de senzatia sacaitoare ca ceva lipseste , si ca in timpul starii de coma aceasta a luat parte la ceva mult mai mare decat ea , mult mai mare decat omenire insusi. Cum ii va putea preveni pe cei din jurul ei daca nici ea nu e sigura de ce se intampla ?  Si ce rol are Jared in toate astea ? Cum se va schimba lumea ? Sunt intrebari la care puteti afla raspunsul citind cartea.

De ce am insistat pe subiectul romanului ? Pentru ca mi s-a parut ca e un roman care se descrie singur. Care nu trebuie sa ii faci tu o recenzie pentru ca prin intermediul dialogurilor se defineste omenirea inca din vremurile de la inceputul romanului si pana in prezent. Nu se schimba nimic si nu se va schimba vreodata nimic. Suntem blocati in prezent , traind inca in trecut si asteptand viitorul. Ne punem constant intrebari fara raspuns , nu ne oprim nicio clipa in loc pur si simplu sa ne bucuram ca existam. Ne petrecem vietile cautand acel ceva care nici noi nu stim ce e si obosim facand asta. De aceea suntem o generatie obosita. Nu rasuflata , ci obosita. Sa zicem ca mi-a placut acest lucru. Douglas Coupland a reusit sa surprinda la perfectie aceasta caracteristica a oamenilor.

Ce nu mi-a placut ?

Finalul. Oribil. Groaznic. A stricat toata parerea care mi-o facusem. Am inteles schimbarile apocaliptice si chiar m-au incantat (am divulgat un mic secret) dar sfarsit ma facut sa ma simt ca intr-un episod cu eroii principali Martorii lui Iehova. Nu. Ma face sa cred la un anumit nivel ca , sfarsitul e o mica conspiratie , o mica manipulare ceea ce nu-mi place. Finalul cred ca a stricat tot romanul pentru mine.

Nota mea:

Untitled

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s